Ne aflăm în ziua binecuvântată a pomenirii unuia dintre cei mai iubiţi sfinţi moldoveni, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ. Bisericile care-l au ca ocrotitor sunt împodobite în haină de sărbătoare, iar credincioşii Moldovei vin să-l cinstească pe cel ce le-a fost contemporan în veacul trecut. Printre ei se numără unii care au avut şansa să-l cunoască, dar şi alţii care au avut bucuria să primească ajutorul lui binecuvântat. Pentru aceştia ziua de 5 august este un prilej de recunoştinţă şi vin la biserică pentru a-i mulţumi Sfântului Ioan pentru mijlocirea înaintea bunului Dumnezeu. Este şi cazul unei familii din comunitatea noastră, originară de prin ţinuturile Dorohoiului, binecuvântate de odrăslirea Sfântului, născut şi crescut acolo. Dorim să scoatem la lumină mărturia lor spre slava lui Dumnezeu şi cinstirea Sfântului Ioan Iacob. Mijlocirea sfinţilor pentru noi înaintea tronului Preasfintei Treimi este o chemare la a ne apropia mai mult de Dumnezeu şi de Biserica Sa, pentru ca noi, locuitori ai patriei pământeşti, să ne dorim şi să reuşim să pregustăm încă de aici slava şi strălucirea patriei cereşti pe care ei au moştenit-o.
Mărturie
In luna iunie 2011, după multe căutări şi încercări terapeutice soţia mea a fost diagnosticată cu TBC cu cavernă de mărimea unei portocale (o gaură în plămânul drept). Faţă de simptomele bolii şi chinuitoarea incertitudine am primit diagnosticul ca pe o izbăvire şi un dar de la Dumnezeu. A urmat apoape un an de tratament cu tuberculostatice, nu uşor de suportat dar care a dus la negativare (bacilul nu mai era decelabil prin analize) şi evoluţie pozitivă a simptomelor. Din rânduiala lui Dumnezeu (vorbirea profană ar spune din păcate, intuind de fapt cealaltă posibilitate: pentru păcate noastre) caverna s-a redus dar nu s-a inchis complet, spre intrigarea medicului curant. S-a recomandat apoi o tomografie computerizată care a confirmat existenţa cavernei, a unor ganglioni inflamaţi dar şi a unor formaţiuni tumorale (adenopatii). Această ultimă descoperire a fost comunicată cu maximă prudenţă soţiei (pe care a întărit-o bunul Dumnezeu) care mi-a comunicat-o mie cu şi mai mare grijă. Soluţia: extirparea chirurgicală a plămânului drept. Am fost trimişi urgent la Institutul Oncologic din Bucureşti cu diagnosticul de neoplasm pulmon drept (cancer). Am plecat cu rugăciunile celor apropiaţi, ale părinţilor duhovnici, cu liniştea pe care ţi-o dă cugetarea: facă-se voia Ta Doamne! Nu neapărat cu gândul la izbăvire. Cu liniştea aceasta a şi spus soţia mea: Îţi mulţumesc Doamne că ai îngăduit ca să trăiesc până acum, şi pentru toate cele pe care mi le-ai dăruit!. La Institutul Oncologic am stat exact cinci zile si am fost trimişi acasă, fără să ni se spună mare lucru din ceea ce trebuie să facem în continuare (caverna trebuia în mod cert extirpată prin operare, despre formaţiunile tumorale absolute nici un cuvânt). Şi asta a fost voia lui Dumnezeu !
Acasă, într-o noapte, soţia a visat că mergea către un loc unde era aşezată o persoană trecută la cele veşnice, îmbrăcată în haine călugăreşti. A încercat să se întoarcă şi cineva a oprit-o şi a îndemnat-o să se închine că acelea sunt moaştele Sfântului Ioan. După câteva zile a descoperit o carte depre Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul). Pe copertă era o fotografie a moaştelor sfântului. Imediat şi-a dat seama că pe acesta l-a visat. A început să citească regulat acatistul Sfântului Ioan Iacob. Câteva zile mai târziu, căutând pe internet a aflat despre profesorul chirurg Ioan Cordoş de la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Bucureşti, un alt Ioan. La primul telefon pe care l-a dat a vorbit direct cu profesorul. Ne-a chemat, ne-am dus, am intrat în cabinet şi în cinci minute profesorul ne-a trimis la internare. Nu ţin minte din cele ce a spus decât atât: o să facem ca să fie bine! Soţia mea nu a reţinut decât faptul că pe biroul profesorului era o icoană frumoasă a Maicii Domnului.
Ce a urmat apoi ţine de darul şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru rugăciunile Sfântului Ioan Hozevitul, ale Maicii Domnului, ale Sfântului Nectarie şi ale tuturor sfinţilor: operaţie luni (grea, unsprezece copci, cu dureri postoperatorii foarte mari, s-a eliminat caverna, nu s-a găsit nimic de natură tumorală, doar adenoame care se resorb prin medicaţie), coborât din pat miercuri, mers la plimbare în parcul spitalului vineri, plecat acasă sâmbătă noaptea (o călătorie cu trenul de cca. 350 Km). Semne minunate peste tot şi în toate. Greu de pus în cuvinte. Dumnezeu nu trimite darul ca să ne exersăm logica în înţelegere, ci în convingere, către bucuria cântării: Lauda Lui pururea în inima mea!
Conf.univ.dr. Mihăiţă HORODINCĂ
