Ne bucurăm astăzi cu toţii şi cinstim cu evlavie pe Sfântul Ierarh Nectarie, făcătorul de minuni. Îndrăznim şi noi să aducem un smerit cuvânt de laudă acestui bun prieten al credincioşilor şi mare mijlocitor al nostru. Căutând la smerenia şi discreţia cu care acest mare ierarh al Bisericii şi-a învăluit viaţa sa sfântă, aşezăm la picioarele sale mărturia unei enoriaşe a parohiei noastre, care a simţit nevoia de a urma îndemnul sfântului de a vesti fraţilor în credinţă minunile cu care i-a binecuvântat familia. Mărturia ei scrisă a ajuns săptămâna aceasta la biserica Sfântului din cartierul Alexandru cel Bun, iar noi am îndrăznit să o transmitem şi în spaţiul virtual, spre pildă şi îndemn la rugăciune stăruitoare către acest sfânt bineplăcut lui Dumnezeu şi mare ajutător al credincioşilor. Adăugăm şi noi cu glas smerit: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
Mărturie
Toată viaţa mea a fost călăuzită de Maica Domnului şi de sfinţi fără ca măcar să ştiu şi fără ca să mulţumesc. Spun asta pentru că toate evenimentele importante din familie şi de la serviciu, timp de 30 de ani, au avut loc la 1 octombrie sau în preajma zilei de 1 iulie. Am privit în urmă şi am înţeles aceste minuni din viaţa mea când în anul 2002, fără să-mi propun sau să doresc am început împreună cu soţul meu construcţia unei case. Cu ajutorul lui DUMNEZEU am terminat-o. Bucuria a fost imensă când am aflat că nu departe de casa noastră începe construcţia unei biserici cu hramul Acoperământul Maicii Domnului – 1 octombrie şi Sfântul Ştefan cel Mare -2 iulie. Zilele de mare sărbătoare ale bisericii noastre parohiale sunt acelea în care am primit ajutor toată viaţa. Asta m-a facut să înţeleg că nimic nu este întâmplător şi că nimeni nu face ceva cu purerea lui. Am fost ajutată în viaţă de Maica Domnului, dar şi de Sfântul Ştefan cel Mare, chiar cu mulţi ani înainte de a fi canonizat. Este o minune că am ajuns în această parohie, mai ales că duceam deja un păcat în spate, un păcat săvârşit chiar asupra Maicii Domnului şi a Sfântului Ştefan cel Mare, un păcat cutremurător, cred, pentru orice creştin care va citi relatarea mea:
Pe 25 martie 1993 ,de BUNAVESTIRE, mă aflam la birou cu încă 4 colege şi am intrebat cu voce tare: Ce sărbătoare o mai fi şi asta? O fi făcută ca şi Ştefan cel Mare? (în 1992 fusese canonizat Ştefan cel Mare). Şi pentru că nici una dintre colege nu mi-a răspuns am gândit în continuare “ azi am o zi liniştită, am să termin de tricotat jacheta pentru tata şi apoi mă ocup de casa mea” (mai era o săptămână până la sfintele sărbători de Paşti). În timp ce eu am zis şi am gândit cele mărturisite mai sus, băiatul meu, Cătălin, atunci elev în clasa a 12-a, şi-a fracturat antebraţul drept, în timpul orei de sport, cu profesorul lângă el. Şi n-am mai avut o zi liniştită ca să tricotez. Operaţia a fost foarte grea, au introdus 2 plăci înfiletate cu 20 de şuruburi. În aceeaşi zi, aproximativ aceeaşi oră, mama mea s-a lovit la picior în răzătoarea din faţa casei şi a stat câteva săptămâni cu piciorul inflamat. Mi-am dat seama că am săvârşit un păcat mare, dar n-am făcut nimic pentru a cere iertare. Lui Cătălin, la 1 an de la operaţie, trebuia să-i scoată plăcile, dar nu s-a dus. Mai târziu a încercat de mai multe ori, dar doctorii au refuzat spunându-i că a trecut prea mult timp şi că nu se mai poate face operaţia. Abia după 10 ani, când am intrat în Postul Paştelui am început să postesc şi, in ultima săptămână din post, m-am spovedit şi am mărturisit şi acest păcat. În Săptămâna Patimilor mi s-a rupt un neg, ce-l aveam la un deget, şi am mers la un chirurg (plastician) să-l operez. Ajunsă acolo i-am povestit doctorului şi de operaţia de care avea nevoie Cătălin şi, fără să stea pe gânduri, s-a oferit să-l opereze dânsul. Operaţia a fost la fel de grea. Când l-a deschis, a constatat că nu are instrumentarul necesar. Nu se potrivea şurubelniţa din trusă pe capetele de şurub cu care se lucrase în urmă cu 10 ani. L-a lăsat pe masa de operaţie, a sterilizat o trusă de la un mecanic auto şi a terminat operaţia. Atunci am înţeles că MAICA DOMNULUI, dându-mi mie acea mică suferinţă, m-a trimis în locul unde aveam să găsim ajutor şi că ceea ce ne spuneau doctorii, că nu se mai poate după un an, cu ajutorul MAICII DOMNULUI, s-a putut după 10 ani.
Din 2005 fiica mea Mihaela avea o suferinţă la un genunchi. A umblat din spital în spital în Iaşi, a fost şi la Bucureşti fără ca măcar să aibă un diagnostic clar. Nici un tratament nu-i ajuta, stătea numai cu calmante .
În anul 2006, în ziua de 14 octombrie m-am aşezat la un rând de câţiva km, împreuna cu o prietenă, să mă închin la moaştele Sfintei Cuvioase PARASCHEVA şi la Moaştele Sfântului Ierarh NECTARIE aduse atunci la Iaşi spre inchinare. După vreo 10 ore de şedere, prietena care mă însoţea n-a mai avut putere să continuie drumul şi a trebuit să renunţăm. Eu nu mă simţeam obosită, aşa că mi-a părut foarte rău că a trebuit să renunţ. După 2-3 săptămâni, într-o noapte m-am trezit şi fără o cauză anume, n-am mai putut dormi câteva ore. Înspre ziuă, trează fiind, am auzit o voce puternică, dar şi blândă care mi-a spus “ Să vii in Alexandru, te aştept în Alexandru”. După alte câteva ore de zbucium, pentru că nu aveam nici rude, nici cunoştinţe în acest cartier, mi-a venit în gând cine a fost şi că trebuie să merg la Biserica Sfântului Nectarie din cartierul ieşean Alexandru cel Bun unde se află o părticică din sfintele sale moaşte. Am sunat atunci şi i-am spus cele întâmplate şi părintelui duhovnic, care mi-a spus că Sfântul Nectarie m-a chemat la el ca să-mi răsplătească osteneala, pentru… Minunat, pentru un pas atât de mic făcut de mine înspre sfânt, Sfântul Nectarie nu a întârziat să mă cheme şi să devină ocrotitorul meu şi al familiei mele. Am mers, am găsit biserica deschisă, deşi era într-o zi de luni, m-am închinat, dar fără a mulţumi sau a cere ceva sfântului. N-am înţeles atunci că sfântul ştia câtă nevoie am să am de ajutorul lui şi cât de mult avea să mă ajute mai tarziu.
În 14 oct. 2007 am mers din nou să mă închin la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Am ajuns neaşteptat de uşor. S-a petrecut totul atât de repede de parcă m-a luat cineva pe sus şi m-a aşezat lângă Sfintele Moaşte. Atunci am gândit că ar fi bine să merg şi la Biserica Sfântului Nectarie să mă închin şi la moaştele sfântului. Când am ieşit de la Sfântul Nectarie, am trecut strada, am sunat o fostă colegă de serviciu şi i-am povestit ce suferinţă avea Mihaela de aproape 3 ani, cu toate că în aceşti 3 ani mă văzusem şi vorbisem de multe ori cu ea. După sfatul ei am mers la un medic neurochirurg şi a doua zi fiica mea avea diagnosticul pus şi programare pentru operaţie. Mulţumesc Bunului Dumnezeu, Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfântului Nectarie că operaţia a fost reuşită şi fiica mea s-a vindecat.
Altă minune săvârşită de Sfântul Nectarie a fost la sfârşitul lunii februarie 2012. Fiica mea Mihaela terminase divorţul, şi treceam cu toţii printr-o perioadă dificilă din mai multe puncte de vedere, chiar şi a banilor. Într-o dimineaţă trebuia să ajung la ea să stau, câteva ore, cu unul dintre copiii ei. Am plecat de acasă cam târziu şi cu bani puţini în buzunar, doar pentru un bilet de autobuz. Ajunsă în staţie a oprit un autoturism, m-a luat şi m-a dus până la destinaţie. Am mulţumit lui Dumnezeu pentru ajutor şi pentru că îmi rămăseseră şi bănuţii necheltuiţi. Am ajuns în casă, am dat copilului să mănânce şi, murdar la gură cum era, l-am îmbrăcat şi am ieşit în faţa blocului. Am gândit că trebuie să-l spăl. Vroiam să-l spăl, dar ceva îmi spunea “lasă că-l ştergi afară, cu zăpadă”. Am ieşit în faţa blocului, am luat zăpadă curată de pe un arbust şi am început să curăţ copilul. În faţa noastră s-a aşezat un bărbat tânăr, foarte curat îmbrăcat, într-un palton gri închis şi cu un culion pe cap din aceeaşi stofă. Am ridicat capul şi ne-am privit câteva secunde. Avea o faţă albă, curată, cu pomeţii proeminenţi. A spus ceva, fără voce, doar mişcand buzele, şi a întins uşor mâna cerând ceva de la mine. Acest gest a fost făcut cu sfială, neîndrăznind parcă, simţind o uşoară jenă sau chiar timiditate din partea lui. I-am privit faţa, lumina feţei, care mi-a transmis o curăţenie de dincolo de chip, ochii mari şi o privire foarte calmă şi duioasă, i-am privit reverul drept al hainei şi culionul de pe cap, era impecabilă croiala şi într-o armonie perfectă cu persoana. Am zis în gândul meu “ după cum arată nu are nevoie de ceva de la mine” şi am aplecat privirea din nou înspre copil să-l curăţ mai departe, dar în acelaşi timp mi-am amintit că eu mă bucurasem pentru ajutorul ce-l primisem cu transportul şi că trebuia să dau şi eu măcar un leu din banii economisiţi. Cât a durat acest gând? Poate 2-3 secunde. M-am întors să-l opresc şi nu mai era nicăieri. A dispărut pur şi simplu. Am privit strada în stânga şi în dreapta, nu sunt magazine în zonă, nu avea unde intra. Am întrebat un şofer, care descărca ceva din maşină, dacă a observat un tânăr şi încotro a plecat, nu văzuse nimic. Atunci mi-am dat seama că de fapt nici eu nu-l văzusem mergând, păşind, ci s-a aşezat lângă noi şi tot aşa a dispărut. A fost sfântul nostru drag şi ocrotitorul nostru, Sfântul Nectarie, care cu blândeţe mi-a spus că trebuie să fac milostenie din puţinul pe care-l am. Să mulţumim când primim, dar să şi dăruim cât de puţin. Fiica mea, atunci, s-a intors acasă foarte bucuroasă, încasase nişte bani neaşteptaţi. Am plecat imediat la Biserica Sfântului Nectarie şi, privind icoana sfântului, am revăzut chipul şi lumina ochilor tânărului care mă întâmpinase pe trotuar. I-am mulţumit că este cu noi, printre noi şi ca ne povăţuieşte.
Acum, de la începutul lunii septembrie, trecem printr-o încercare şi mai grea. Soţul meu a făcut brusc o afecţiune neurologică, spun medicii “ extrem de rară şi cu evoluţie rapidă”. Treptat, de la o zi la alta, în aproape o lună de zile, şi-a pierdut parţial vederea (pareză de verticalitatea privirii), are tulburări de mers şi de coordonare, tulburări de deglutiţie pentru solide si lichide…..
După ce am mers din spital în spital, acum este acasă cu un tratament ce se rezumă la 2 tablete pe zi, pentru fluidizarea sângelui şi pentru a împiedica formarea cheagurilor. Şi de această dată nădejdea ne-am pus-o în ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor Lui care nu întârzie să lucreze pentru el. Nu îndrăznim să spunem nimic altceva decât: “Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!” şi “Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!”. Nu avem altă nădejde decât în ajutorul lui Dumnezeu prin vasele Sale alese, prietenii şi casnicii Săi, sfinţii. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi intru Tine! Amin.
Aurica Gheorghiu, noiembrie 2012
