Sfânta Taină a Botezului în lumina pascală – aspecte istorice şi actuale

„Nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea Vieţii.” (Romani 6, 3-4)

          Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că între Taina Morţii şi Învierii lui Hristos şi Taina Botezului creştinilor este o legătură spirituală sfântă, sfinţitoare şi de viaţă făcătoare. Lumina şi puterea Învierii lui Hristos sunt izvorul luminii şi puterii Sfântului Botez. De aceea, în Biserica primelor veacuri botezul creştinilor adulţi se săvârşea în noaptea de Paşti şi era numit şi luminare, iar cei botezaţi se numeau luminaţi; ei purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşti, numită şi Săptămâna luminată. Locul unde erau botezaţi catehumenii sau candidaţii la botez era apa curgătoare sau locaşurile special construite numite baptisterion(baptisteriu) sau photisterion, adică luminător. Fântâna sau bazinul din baptisteriu se numea colimvitră. Baptisteriile din primele 6 veacuri creştine aveau formă pătrată, rotundă, hexagonală sau octogonală. Baptisteriile hexagonale şi octogonale aminteau dimensiunea pascală a Sfântului Botez ca participare la moartea şi Învierea lui Hristos, Care a murit în ziua a şasea(Vineri) şi a înviat în ziua a opta(Duminică). Fântâna din baptisteriu avea adesea formă de cruce, pentru că Sfânta Cruce este deodată simbolul Sfintelor Patimi ale lui Hristos şi arvuna Sfintei Sale Învieri. De aceea Biserica exclamă în fiecare duminică la Utrenie: „Iată prin Cruce a venit bucurie la toată lumea!”. Forma de cruce a baptisteriilor avea legătură şi cu pregătirea catehumenilor pentru primirea Sfântului Botez. Postul Sfintelor Patimi la început, apoi întreg Postul Mare reprezentau perioada de pregătire pentru primirea Botezului. Deci crucea postului şi a pregătirii prin catehizare era transpusă în forma de cruce a baptisteriului, din care noii creştini ieşeau purtându-L pe Hristos Cel răstignit şi înviat în ei. După perioada de postire, de rugăciune şi priveghere, de mărturisire a păcatelor, în noaptea de Înviere catehumenii erau botezaţi, purtând timp de 8 zile veşminte albe ca semn al hainei luminoase cu care sufletul s-a înveşmântat prin botez spre viaţa veşnică.

          Înţelesul adânc şi tainic al Botezului creştin ca moarte şi înviere împreună cu Hristos este temeiul întregii vieţi creştine.

          Moartea a venit în lume ca urmare a păcatului neascultării lui Adam faţă de Dumnezeu. Adam în Rai nu a ascultat porunca lui Dumnezeu, nu s-a înfrânat de a gusta din pomul cunoştinţei binelui şi răului şi s-a mândrit, nepocăindu-se pentru greaşeala făcută, dând vina pe femeie, iar aceasta pe şarpe. Smerenia Domnului până la moarte, ascultarea Sa deplină faţă de Tatăl şi înfrânarea de a răspunde celor care L-au chinuit au adus mântuirea din robia morţii în care căzuse omul prin Adam. Hristos Domnul a biruit puterea celui rău prin cruce, transformând moartea ca plată a păcatului neascultării şi ca existenţă egoistă a omului căzut  în moarte ca dăruire de Sine lui Dumnezeu şi oamenilor prin iubire jertfelnică. Acesta este înţelesul tainic al Paştilor ca trecere de la moartea lui Adam, ce a însemnat despărţire de Dumnezeu, la moartea lui Hristos, făcătoare de viaţă şi restauratoare a comuniunii. Păcatul şi moartea spirituală cauzată de el aduce despărţirea omului de Dumnezeu, Izvorul vieţii veşnice. De la această moarte se trage şi moartea trupului. În Hristos însă iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni a fost mai tare decât teama de moartea fizică. De aceea Crucea lui Hristos este numită de Sf. Ap. Pavel “puterea lui Dumnezeu”(I Corinteni 1, 18).

          Harul care se dă omului prin Botez este putere din puterea Crucii şi a Învierii lui Hristos. Astfel Botezul este Taina prin care ne lepădăm de Satana şi ne unim cu Hristos. De aceea cel ce doreşte să se boteze este întrebat:”-Te lepezi de Satana?” “-Te uneşti cu Hristos?”. Iar el răspunde: “-Mă lepăd de Satana!” şi “-Mă unesc cu Hristos!”. Acest legământ baptismal este programul şi lupta vieţii creştinului pentru toată viaţa sa pe pământ. Prin Sfântul Botez se iartă păcatul strămoşesc şi toate păcatele făcute până la Botez, pentru că se trece de la existenţa fără Hristos la viaţa cu Hristos şi în Hristos. De aceea Sfântul Botez este şi el un Paşte, adică o trecere (passauh în limba ebraică însemnând trecere) şi era săvârşit în vechime în noaptea de Paşti.

          Întrucât la Botezul Domnului în apele Iordanului, Tatăl a mărturisit că Iisus Hristos, Dumnezeu întrupat, este Fiul Său cel iubit, iar Duhul Sfânt a întărit acest cuvânt adevărat al Tatălui, Botezul nostru se face în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, pentru a arăta că prin Botezul în apă şi în Duh omul reface legătura sa de iubire cu Sfânta Treime, după al cărei chip a fost creat. Prin Botezul în apă şi în Duh noi ne unim cu întreaga Sfântă Treime, devenim părtaşi ai vieţii veşnice a Fiului lui Dumnezeu răstignit şi înviat din morţi, intrăm în Împărăţia cerurilor pentru a ne bucura împreună cu El de iubirea lui Dmnezeu-Tatăl.

          “Botezul pune pe primitorul lui în relaţie intimă nu numai cu Hristos, ci cu întreaga Sfântă Treime, căci Hristos este Fiul Tatălui şi ne face şi pe noi, în Sine, fii ai Tatălui, eliberându-ne de robia stihiilor impersonale şi a patimilor, care caută satisfacerea nu în comuniunea supremă a Treimii, ci senzualitatea individualistă şi oarbă, stârnită de aceste stihii, care ne duce la moarte. Iar dragostea noastră faţă de Tatăl, Cel care ne întăreşte cu puterea şi cu iubirea nesfârşită a Lui, o încălzeşte Duhul, care aduce dragostea Tatălui faţă de Fiul şi a Fiului faţă de Tatăl în inimile noastre unite cu Fiul. De aceea ne botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, adică ne scufundăm în iubirea reciprocă şi în puterea comună a celor trei Persoane supreme.”(Pr.Prof.Dr.D.Stăniloae-Teologia dogmatică ortodoxă)

          Aşadar, prin Botez, ca unire cu Hristos Cel răstignit şi înviat, primim nu numai iertarea păcatelor, ci şi harul înfierii. Omul este renăscut de la Duhul Sfânt şi din apă, pentru a deveni fiu al lui Dumnezeu după har şi moştenitor al Împărăţiei cerurilor. Această înfiere baptismală are ca ţintă învierea omului din păcat şi pregătirea lui pentru învierea cea de obşte şi pentru viaţa veşnică. De aceea în Simbolul credinţei, rostit de trei ori la Botez, după ce mărturisim credinţa în Sfânta Treime şi în Biserică, adăugăm: „Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor” şi „aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”.

          Viaţa creştină ce începe la Botez devine, astfel, o cultivare şi o rodire permanentă a darurilor Duhului Sfânt primite prin ungerea „cea făcătoare de viaţă” cu Sfântul şi Marele Mir. Prin credinţă cultivată întreaga viaţă şi prin harul Sfântului Duh primit atunci, Hristos locuieşte în inimile celor botezaţi şi îi pregăteşte pentru învierea cea de obşte şi pentru viaţa veşnică. De aceea învierea trăită la Botez, ca izbăvire din moartea păcatului şi a despărţirii de Dumnezeu-Izvorul vieţii, este o arvună a învierii tuturor şi o pregustare a vieţii veşnice.

          Ritualul botezării prin întreita cufundare mărturiseşte el însuşi înnoirea vieţii celui botezat. Ne afundăm de trei ori în apa botezului, arătând că ne însuşim moartea pe Cruce a Mântuitorului şi şederea Lui de trei zile cu trupul în mormânt. Ridicându-ne apoi de trei ori ne facem părtaşi Învierii Sale celei de a treia zi. Deci prin botez murim împreună cu Hristos pentru a învia împreună cu El. Murim faţă de păcat şi faţă de cele trcătoare şi înviem pentru o viaţă nouă şi veşnică cu Hristos. De aceea în noaptea Învierii, ce în vechime era momentul mult aşteptat al botezării catehumenilor, se spune că „prăznuim omorârea morţii şi începutul unei alte vieţi, a celei veşnice”. Aşadar, Sfântul Botez este cel mai bine înţeles în lumina Învierii lui Hristos. Botezul poartă numele de luminare tocmai pentru că el deschide omului calea spre Împărăţia luminii necreate, ale cărei porţi s-au deschis omului prin Învierea lui Hristos.

          Deşi instituţia catehumenatului a dispărut în timp, pe măsură ce numărul creştinilor a crescut, îndătinându-se botezul pruncilor, ce mărturiseşte credinţa şi iubirea părinţilor faţă de copii, Taina Sfântului Botez se impune a fi săvârşită în ziua Învierii, adică duminica. Duminica, ziua Învierii Domnului, pune cel mai bine în valoare semnificaţia pascală a botezului. Săvârşirea botezului în altă zi ne îndepărtează de Taina Morţii şi a Învierii Domnului şi ne slăbeşte conştiinţa răspunderii noastre de a duce la împlinire programul şi lupta pentru mântuire primite odată cu botezul nostru personal. Săvârşirea botezului duminica, mai ales în proximitatea Sfintei Liturghii, împlică şi participarea comunităţii, nu doar a familiei celui botezat, ceea ce aduce un important impact pastoral. Cei prezenţi se roagă şi ei ca primitorul botezului „să fie vrednic de Împărăţia cea nestricăcioasă”, „să se arate el fiu al luminii”, „să se facă el împreună sădit şi părtaş Morţii şi Învierii lui Hristos”, „să-şi păzească el haina Botezului şi logodirea Duhului neîntinată şi fără prihană în ziua cea înfricoşătoare a lui Hristos”. Astfel, ei devin mai conştienţi asupra importanţei şi implicaţiilor propriului lor botez şi mai dornici ca veşmântul luminos al sufletului lor, întinat cu păcatele vieţii, să redevină strălucitor prin „botezul lacrimilor” sau Sfânta Taină a Pocăinţei.

          Să rugăm, aşadar, pe Hristos Domnul să ne ajute să trăim în toată viaţa noastră bucuria Botezului ca bucurie a învierii sufletului nostru din păcat şi să facem roditoare darurile Sfântului Duh primite în Sfântul Botez. Iar roadele Sfântului Duh sunt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege”, spune Sfântul Apostol Pavel(Galateni 5, 22-23). Să arătăm cât mai mult în jurul nostru aceste roade ale Sfântului Botez, socotind pe fiecare om ca fiind o făclie de Paşti, ignorând tenebrele sufletului său, şi adresându-i permanent, ca odinioară Sfântul Serafim de Sarov, salutul: „Bucuria mea, Hristos a înviat!”.