Sfântul Efrem cel Nou, numit mare mucenic şi tămăduitor, s-a născut pe 14 septembrie anul 1384 în ziua prăznuirii Înălţării Sfintei Cruci, în oraşul Tricala din Grecia. La botez copilul a primit numele de Constantin. Rămânând orfan de mic, sfântul a fost neîncetat mângâiat de harul lui Dumnezeu. Tatăl său trecând la cele veşnice, sfântul a rămas în grija mamei sale împreună cu alţi şase fraţi. Constantin a plecat de acasă pentru a nu fi înrolat cu forţa în armata otomană, care din anul 1393 stăpânea această regiune. La vârsta de 14 ani a intrat ca monah în Mănăstirea Buna Vestire, zidită pe locul numit Colina Neprihăniţilor, Nea Makri, undeva în Attica, Grecia. Pe atunci peninsula grecească Attica nu era încă sub ocupaţie otomană. În mănăstirea de pe Muntele Amomon, lângă Nea Makri, vreme de peste 27 de ani, Sfântul Efrem cel Nou l-a urmat pe Hristos întru toate, atât în vieţuire curată, cât şi în pătimire. După o vreme, sfântul a fost hirotonit preot ieromonah. În anul 1416 otomanii au ocupat Peninsula Attica, iar în anul 1424 au atacat mănăstirea, omorând pe călugări, în afară de Sfântul Efrem cel Nou, care nu se afla în mănăstire, ci într-o peşteră din apropiere în care obişnuia să se nevoiască. Mănăstirea a fost aproape distrusă fiind pângărită şi jefuită, iar călugării decapitaţi. Peste un an otomanii au atacat din nou mănăstirea, prinzându-l şi pe Sfântul Efrem. În ziua de 14 septembrie 1425, dată la care Sfântul împlinea 41 de ani, a fost luat rob de turci. Înălţarea Sfintei Cruci care se prăznuia în acea zi a coincis cu urcarea Sfântului Efrem cel Nou pe crucea pătimirilor. Vreme de opt luni şi jumătate turcii l-au supus pe sfânt la chinuri groaznice chiar în curtea mănăstirii. Văzând că Sfântul Efrem a rămas calm, netulburat şi luminos au început a-l tortura în chip crunt. Sfântul Efrem a pătimit groaznic, sălbăticia prigonitorilor fiind de neimaginat. A fost pironit cu cuie de un dud ce încă mai există în acel loc, spânzurat cu capul în jos, apoi străpuns cu multe cuie de fier în vreme ce în pântece i s-a înfipt un lemn aprins care îi ardea interiorul. Sfântul Efrem cel Nou a adormit în Domnul pe 5 mai anul 1426, în vârstă de 42 de ani. Bătaia şi tortura zilnică nu l-au făcut pe Sfântul Efrem să renunţe la Hristos. Atât viaţa, cât şi faptele şi martiriul sfântului, dimpreună cu sfintele lui moaşte au rămas tăinuite vreme de mai bine de 500 de ani. Din rânduiala lui Dumnezeu, Sfântul Efrem cel Nou a fost descoperit la 3 ianuarie 1950. În acea vreme s-a ridicat o mănăstire de maici pe locul celei vechi, în care a vieţuit o vreme Sfântul Efrem cel Nou. Stareţa, maica Macaria, adormită în Domnul la 23 aprilie 1999, se plimba printre ruinele mănăstirii cele vechi, primind gândul despre mulţimea sfintelor moaşte ce au hrănit acel pământ sfânt. Vreme îndelungată maica s-a rugat lui Dumnezeu să o învrednicească de a-i descoperi măcar unul din mulţimea sfinţilor martirizaţi în acel loc. În chip minunat, maicii i s-a descoperit să sape într-un anumit loc din zonă. Chemând pe unul dintre oamenii care lucrau la mănăstire, maica i-a arătat locul cu pricina şi l-a rugat să sape acolo. Nevrând, muncitorul a plecat la treaba lui. Maica s-a rugat lui Dumnezeu să nu îi ajute aceluia. Încercând să muncească cele spre care plecase, muncitorul nu a izbutit nimic, toate mergându-i pe dos. Aducându-şi aminte de maica stareţă el a venit şi a făcut ascultare. El a început să sape oarecum mâhnit de această cerere fără rost. Săpând grăbit şi fără de grijă, maica l-a rugat să sape mai lin spre a nu strica moaştele pe care le va găsi. Muncitorul a continuat până a dat de capul unui sfânt minunat mirositor. Înmărmurit, muncitorul a căzut la pământ. După ce şi-a revenit muncitorul şi a plecat, maica stareţă a îngenuncheat şi a sărutat cu mare evlavie sfintele moaşte. Săpând cu mâinile sale ea a dat peste mânecele rasei sfântului, păstrată neputrezită, precum şi peste corpul întreg al unui sfânt mucenic. Săvârşind în acel loc slujba vecerniei, maica a auzit în spatele ei paşii unui bărbat ce mergea sigur pe el. Dintr-o dată a auzit zicându-i-se: Cât timp vrei să mă mai laşi aici? În acea clipă ea a văzut înaintea ei un călugăr înalt, cu barba până la piept. Maica i-a răspuns zicând: Iartă-mă, dar mâine cum se luminează de ziuă voi avea grijă de tine. Atunci sfântul s-a făcut nevăzut. A doua zi maica Macaria a curăţat sfintele moaşte şi le-a aşezat în altarul bisericii mănăstirii, înaintea lor aprinzând o candelă. În aceeaşi noapte Sfântul Efrem cel Nou i-a apărut maicii în vis spunându-i numele său cât şi cele despre viaţa lui. Mai apoi maica a aşezat moaştele înaintea sfintei lui icoane, spre închinare şi mângâiere celor ce vin şi cad cu credinţă şi se roagă înaintea lor. Mai multe amănunte despre Sfântul Efrem cel Nou avea să afle o femeie angajată la mănăstire. Acesteia sfântul i s-a arătat în vremea rugăciunii zicându-i: Sunt Marele Mucenic Efrem. M-am născut la 14 septembrie, ziua Sfintei Cruci şi tot la 14 septembrie, de Sfânta Cruce, a început mucenicia mea pe când aveam 42 de ani. Să-i spui Macariei să îmi ridice un mic paraclis în cotitura drumului. Acolo obişnuiam să stau să mă odihnesc. Mormântul mi-a fost o peşteră. Barbarii şi mort mă torturau.
Pe 29 aprilie 1966 sfântul i s-a arătat unei alte măicuţe căreia i-a descoperit cele legate de moartea sa martirică. Un credincios din Atena a avut o vedenie cu înspăimântătorul martiriu al Marelui Mucenic şi Tămăduitor Efrem. Iată cum descrie acesta pătimirile Marelui Mucenic Efrem.
”I-am văzut pe sălbaticii şi turbaţii necredincioşi coborând de pe coasta muntelui însetaţi de sânge şi de răzbunare împotriva monahilor creştini. Ţelul lor era de a-i ucide pe călugări, după ce îi vor fi supus la chinuri groaznice. Toţi strigă şi îşi rotesc săbiile deasupra capului, dând naştere unei atmosfere pline de sălbăticie şi de brutalitate. Ei sosesc la mănăstire, în această mică oază, cu chiliile ei albe, şi cu bisericuţa lor, loc nevinovat şi neprihănit, deschis către Dumnezeu şi dăruit oamenilor, cu uşurinţă cotropit de cei sălbatici. Încep să îi supună la aspre chinuri pe monahi. Dintre toţi, Sfântul Efrem este cel mai paşnic şi cel mai netulburat. Acest lucru îi scoate din minţi. În vreme ce altora le taie capul cu săbiile, pe sfânt îl pun în lanţuri pentru a-l căzni şi pentru a-i frânge voinţa cea către Dumnezeu, pentru a-l sili să se lepede de credinţa sa. Îl închid într-o mică celulă, fără mâncare şi fără de apă, îl bat zi de zi, îl umilesc, îl chinuiesc, îi cer să îşi lepede credinţa. Zilele trec fără ca ei să dobândească ceea ce râvnesc. Sfântul rămâne nestrămutat în credinţa faţă de Dumnezeul cel adevărat, astfel că ei decid să pună capăt vieţii lui după ce mai întâi îl chinuiseră în chip înspăimântător. Atunci îl scot pe sfânt din mica închisoare şi îl duc la copacul muceniciei sale, dudul care în aceste zile este plin de frunze, toate verzi. Îl atârnă cu capul în jos şi încep să îl bată cu turbare, îl lovesc, îl înjură, îşi bat joc de el, îl iau în râs pe Dumnezeul lui: Unde este Dumnezeul tău ca să te ajute acum? Sfântul nu-şi pierde bărbăţia. Se roagă: Doamne, nu ţine seama de vorbele acestor oameni, însă facă-se voia Ta. Îi smulg barba, îl tiranizează. Puterile lui se sleiesc. Unul cu o bucată de fier îl loveşte în cap cu turbare, în partea stângă, lângă sprânceană. Veşmintele sale îi sunt zdrenţuite, trupul îi este aproape dezgolit, rănile fără de număr, dar ei încă nu sunt sătui de sânge. Ar vrea să îl mai chinuiască. Atunci unul dintre cei care îl martirizează ia o bucată de lemn aprins şi îl înfundă cu putere în pântece, în buric. Urletele sale sunt sfâşietoare, durerea lui nemăsurată, ochii îi sunt sângerii, sângele îi curge din pântece cu îmbelşugare, dar ei nici acum nu se opresc. Iau de la capăt aceleaşi cazne dureroase de mai multe ori. Trupul său se zbate ca şi cel al unui peşte când îl scoţi din apă. Toate mădularele sale sunt pline de spasme şi, curând, sfântul nu mai are putere să vorbească. Puterile îl părăsesc, mai poate doar să se roage pentru sine şi să-i ceară iertare lui Dumnezeu. Din gură îi curge sânge şi salivă în acelaşi timp, pământul de sub el s-a adăpat cu sângele său care curge din belşug. Îşi pierde cunoştinţa, păgânii îl socotesc mort. Cu o sabie taie frânghia care îl ţine agăţat în copac şi trupul lui cade la pământ. Dar nebunia care îi mână nu se opreşte, îl lovesc cu picioarele, îl bat chiar şi acum când îl cred mort. După câtăva vreme sfântul îşi vine puţin în fire, cu puţinele puteri care i-au mai rămas îşi întredeschide pleoapele. Se roagă. Îi aud glasul inimii: Doamne, în mâinile Tale încredinţez duhul meu! Degetele sale se înfig de durere în pământ şi în această clipă sufletul său se desparte de trupul său de mucenic. Atunci îngerul Domnului se pogoară din cer. În mâini ţine o pernă roşie din catifea. Deasupra aşează sufletul sfântului şi se suie spre cer. Atunci văd îngeri înşiraţi la dreapta şi la stânga, alcătuind o mare cărare cerească, iar îngerul Domnului trece prin mijlocul lor, însoţindu-l pe Sfântul Efrem către Domnul. Iar Domnul îl întâmpină zicându-i: Vrednic eşti, Efrem, căci pe Hristos L-ai mărturisit! ”
Moaştele Sfântului Efrem cel Nou se află în biserica centrală a mănăstirii, ele săvârşind nenumărate minuni. În anul 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Greciei l-a canonizat pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Efrem, fixând două zile de prăznuire: 3 ianuarie, ziua aflării sfintelor sale moaşte, şi 5 mai, ziua sâvârşirii sale întru mucenicie. În ședința din 22 mai 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea în calendarul bisericii noastre a Sfântului Marelui Mucenic Efrem cel Nou, cu data de prăznuire în ziua de 5 mai.
În data de 23 octombrie 2013 biserica noastră a primit în dar din partea maicii starețe Teodosia Mathioudaki un papucel al Sfântului Efrem cel Nou, papucel care a fost extras din Racla moaștelor Sfântului, izvor de minuni, parte a veșmintelor sfinte ale acestuia, aşa cum se menţionează în actul de autenticitate primit împreună cu papucelul.
Dumnezeului nostru slavă în vecii vecilor! Amin.
